În 2000 spărgeau topurile şi reuşeau performanţa să câştige 1 milion de euro din muzică! Acum, după 10 ani, băieţii de la 3rei Sud-Est au ajuns să schimbe scutece şi să-şi întreţină familiile din diverse afaceri.
O vorbă din bătrâni spune că faima e trecătoare! Azi poţi fi prinţ, mâine un om de rând. Este şi cazul băieţilor de la 3rei Sud-Est, a căror supremaţie pe piaţa muzicală românească a durat aproape 11 ani.

S-au despărţit cu scandal, însă acum cei trei băieţi au lăsat ranchiuna la o parte, fiecare având alte proiecte. Mihai este familist convins, Laurenţiu este singurul care mai bate scenele ţării, însă nu cu acelaşi succes ca pe vremuri, iar Viorel şi-a tras restaurant la Baza NATO din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu.
Cel care a încheiat momentan conturile cu muzica este Viorel. El s-a apucat serios de afaceri şi şi-a deschis, anul trecut, în primăvară, un restaurant în incinta Bazei Nato de la Mihail Kogălniceanu.
„Muncesc de dimineaţă până seara de mă spetesc. Merge bine restaurantul mai ales când sunt americanii aici", ne-a spus Viorel. În ceea ce priveşte viaţa personală, Viorel se declară un burlac înrăit.
După despărţirea de 3rei Sud-Est, Mihai Budeanu a încercat să lanseze şi el un proiect muzical solo sub numele Negrutzu, el fiind proprietarul unui studio de înregistrări în Constanţa.
Mihai şi-a găsit jumătatea, pe bruneta Emma, cu care s-a căsătorit în urmă cu cinci ani, el fiind un familist convins. Cei doi au împreună doi copii, o fetiţă de patru ani pe nume Sara şi un băiat Ştefan Mihai, care a împlinit ieri un anişor. „I-am făcut o super petrecere de ziua lui, când i-am tăiat şi moţul", ne-a declarat Mihai.
Spre deosebire de foştii săi colegi, Laur se bucură de succes şi în cariera solo, chiar dacă spectacolele nu mai curg gârlă, ca în vremurile de glorie.
După melodia „Visător", solistul a scos recent un nou single, „Freeman" şi se pregăteşte pentru lansarea primului album solo, pe care îl pregăteşte cu minuţiozitate. El stă foarte bine şi la capitolul finanţe.
Şi-a deschis un restaurant în Năvodari, iar studioul de înregistrări este cu adevărat prolific, o piesă marca „Duţă" costând peste 2.500 de euro.

4 comentarii:

Alex spunea...

Melodiile lor imi aduce aminte de copilarie :(

lumynytza spunea...

3SE-the best ,au avut melodii superbe ,pacat ca s-au despartit:((

Anonim spunea...

Fiecare pe drumul sau. Acum ii preocupa cum sa faca bani, Imi pare rau ca s-au despartit, au melodii superbe. Amintirile ne chinuiesc acum, poate si pe ei. Frumos blog.

Anonim spunea...

Se pare ca in inimile fanilor adevarati vor exista mereu... si ma bucur pentru asta.
3rei Sud Est a fost cea mai buna formatie din tara asta... ei sunt singurul motiv datorita caruia pot sa spun ca sunt mandra sa fiu romanca, in rest... urasc tara asta.
Felicitari... pentru ca ai ramas fan 3SE.

Trimiteți un comentariu

Copyright 2010 Valentin
Lunax Free Premium Blogger™ template by Introblogger